U-HAUL

29 martie 2009
Sau pe romaneste, ma mut…
De acum incolo ma gasiti aici

Leapsa de la aleahim!

19 septembrie 2007

Incep prin a spune multumesc

1. Ce carte nu ai imprumuta ?i de ce?

De luat cu imprumut, hmm, nu stiu, cred ca as accepta orice carte mi s-ar da cu imprumut :)
De dat, as imprumuta orice carte, oricui as sti ca mi-o aduce inapoi cu acelasi numar de pagini si acelasi gramaj, aproximativ ;) . Am o afinitate pentru cartile vechi, uzate, deci… daca au citit-o toti prietenii mei inseamna cu atat mai mult pentru mine. Probabil ca trebuie sa am ceva incredere ca sa imprumut cartile mai dragi si noi…
Deci, raspunsul e ca as imprumuta cam orice carte.
 

2. Ce carte nu ai recomanda ?i de ce?

O carte de scandal, poate, sau una care critica o persoana sau un eveniment fara argumente :-<. Si in general carti din care mai putin inveti decat din filmul dupa ele, gen Dan Brown.
 

3. Ce carte nu ai cump?ra ?i de ce?

 Uneori o carte pe care o are prietenul  meu cel mai apropiat (mai ales daca e apropiat si fizic – adica sta langa mine cateva blocuri :D ), pentru ca stiu ca o pot citi oricand, doar vorbim aproape in fiecare zi :) . Iar in rest, nu sunt cumparator de carti in general, pt ca deocamdata nu mi-am gasit loc in casa (poate si faptul ca stau doar de 1 an in noul loc, si ca inainte de asta am tot stat dintr-un loc in altul), si pt ca odata ce citesc o carte-mi notez citatele, si daca-mi place foarte mult o mai citesc o data. Cartile mi se par obiect de impartit cu ceilalti, si sunt foarte pro-librarii :) , deci… la fiecare cateva sapt imprumut ceva, daca am timp si reusesc sa citesc.

4. Ce carte nu ai citi niciodata si de ce?

 O carte de telenovele gen Sandra Brown :D
La fel cum n-as vedea nici telenovela – pentru ca a-mi satisface nevoia de drama si lacrimi dintr-o carte, sau film, duce la a inlocui viata reala cu asa ceva, in cele din urma.

5. Ce carte nu ai scrie niciodat? ?i de ce?

 Ce nu as citi niciodata, nu as scrie niciodata. In rest, imi place sa cred (eh, imi place, dar nu-s inca prea sigur) ca as scrie orice carte.

6. Care-ar fi prima carte pe care ai da-o, intru citire, copiilor t?i?

mi-a placut mult raspunsul lui aleahim aici :)
Dar, hmm, o carte pe care sa o citim impreuna, despre magia vietii, ce inseamna sa fii om in universul asta mare mare…
 

7. Care a fost cartea copil?riei tale?

 Apolodor, cea mai tare si mai tare :) , eram "indragostit" de cartea asta ani de zile. Poate apoi au fost si "capra cu trei iezi" si altele mici si ilustrate (ei, nu chiar asa de mici pe atunci)

8. Cartea pe care ai f?cut-o cadou ultima dat?, ai citit-o?

Da, in autobuzul din drum spre persoana respectiva. N-am apucat sa citesc vreo 9 din ultimele 10 pagini (am citit-o pe ultima) si mi-a parut rau. Dar era scurta, avea vreo 80 pag :)
Daca am timp, citesc cartile pe care le fac cadou. Altfel, doar prefata + pagini aleatoare (mai ales dialog din acele pagini) .
 

9. Ce carte ?i-a marcat felul de a fi?

Ultima pe care mi-o amintesc e "The diary of a seducer" de Soren Aabye Kierkegaard, dar, inainte de asta au fost cateva de Marin Preda – "Cel mai iubit dintre pamanteni" si "Marele singuratic" (mai ales faza cu privirea deasupra omului care-l induce in eroare sa creada ca-l privesti in ochi, geniala dpdv meu)

10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua cu tine pe o insul? pustie?

Soren Aabye Kierkegaard – Either…/Or… (Include "The Diary of a Seducer" :D ), desi oscilez putin intre asta si "Cel mai iubit dintre pamanteni"…
 

11. Ce carte pe care n-ai citit-o, ai risca s? o iei cu tine pe o insul? pustie?

Manualul de filosofie antica greaca din acest semestru? (Inca il citesc)
Ceva total necitit… "Magicianul" de Fowles, demult vreau sa o citesc…
 

12. Cum se numeste cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?

Daca nu se pune Apolodor, de Gellu Naum, atunci Marin Preda – Cel mai iubit dintre pamanteni. Am citit-o iar imediat dupa ce-am terminat-o. Cred ca de 2 ori maxim am citit orice carte, (exceptand cele de cand eram mic, deisgur :D ) desi s-ar putea sa uit de vreuna… dar pe aceasta o retin explicit ca o recitire din dorinta de a reciti din nou. Rareori recitesc o carte intreaga.

13. Nume?te o carte plictisitoare.

"Enigma Otiliei", de Calinescu, e un exemplu bun. Am auzit ca si "Zodia cancerului" a lui Sadoveanu ar fi :) . Nici "Ciocoii vechi si noi" n-a fost prea incitanta pentru mine.
 

14. Nume?te-ne o carte pe care ai nceput-o, dar nu ai terminat-o.

 "Omida" de John Fowles, trebuia sa o returnez la biblioteca si n-am mai vrut atunci sa o prelungesc, ma astepta un teanc pentru bac…

15. Poveste?te-ne cum cumperi o carte.

 Ma duc la un targ de carte, de obicei, si aleg in functie de titlu, autor, gen, si stil… greu de spus… si de capricii depinde… daca n-am mai citit demult ceva anume… de ex anul asta am luat tot Preda pe care l-am gasit din anticariate, in timp ce acum as citi Dostoievsky.
 

16. La ce renun?i ca s? cumperi o carte?

La timp. Petrec mult timp cautand carti, pe unde ma duc, uneori cateva zile. Cu cate carti ma aleg? Poate niciuna, poate 10… (eh, vise – n-am avut vreodata bani de 10 carti, dar 5 am luat, si noi.)

17. La ce nu renun?i ca s? cumperi o carte?

 La tot ceea ce este mai real decat o carte – ce exprimare inexacta. Mai real pentru mine… prieteni, familie, timpul cu ei, cursuri la care imi doresc sa ma aflu, … Dar nu sunt mare cumparator de carti, mai degraba le imprumut, precum ziceam :) , deci parerea mea nu e cea a unui cumparator "harnic".

18. C?r?ile c?rei edituri ?i plac cel mai mult?

 Ca si aleahim, n-am preferinte. Nu editura scrie cartea. Acord oricarei edituri sansa sa-mi ofere o carte buna :D

19. Ct timp a trecut de cand nu ?i-ai mai cump?rat o carte? Cum se nume?te acea ultim? carte cump?rat??

 Hmm… o luna si putin. "Cate ceva despre – Constiinta", am mai luat atunci si o carte numita "Furie" de Salman Rushdie, la recomandarea cuiva si dorinta de ceva SF.
 

20. Ce carte/c?r?i ai mprumutat ultima dat??

"Sacrul si Profanul" de Mircea Eliade, unei foste colege de generala. Am citit-o vara asta si am inceput sa vorbesc despre ea, iar ea a parut interesata, so, that was it; cartea e primita de la o colega de liceu :) (alt motiv pt care nu cumpar carti)

21. C?i ??rani au participat la r?scoala din o mie nou? sute ?apte?

Cati erau acolo la momentul rascoalei. Daca au mai venit si altii dupa, era probabil prea tarziu. Dar au fost cati a trebuit, pana la urma.

22. Care este scriitorul romn preferat?

Marin Preda, cu Eliade, Plesu si Cartarescu apropiati, desi sunt curios si despre altii cum ar fi Paler…
 

23.Care este scriitorul str?in preferat?

John Fowles, cu Kierkegaard, Ernesto Sabato, si Maeve Binchy pe aproape :) , iar aici astept sa citesc Steinbeck, Stephen King mai mult decat o carte, si poate alti filosofi…

24. Ecranizarea c?rei c?r?i ai dori s? o vezi?

Hmm, greu de spus. "Crima si pedeapsa" , de Dostoievsky, sau si mai bine "The Diary of a Seducer" de Kierkegaard.
 

25. Nume?te o carte a c?rei ecranizare ?i-a pl?cut mai mult dect romanul n sine.

In general niciuna. In particular, "Codul lui Da Vinci", macar filmul are mai mult farmec :)

26. Nume?te o carte bun? cu o ecranizare proast?.

Ah, cu care sa incep… sa-i zicem Harry Potter 2 sau 3, nu sunt sigur care, a fost unul mai slab intre toate. Oricum, nu au nici pe sfert farmecul cartilor filmele Harry Potter. O ecranizare buna mi s-a parut 1984, desi mai slaba decat cartea, desigur.
 

27. Nume?te un blogger pe care-l cite?ti cu pl?cere.

 Toti cei din listele de pe toate blogurile mele… pe weblog, blogspot, worpdress… si altii, poate mai mult. Mai caut in continuare.
 

28. Nume?te un blogger pe care ai vrea s?-l cuno?ti.

Nu stiu numele, dar ar fi spiritual, filosof, mai realist decat mine si probabil imi va contraargumenta cam orice – ar fi cineva care sa scoata cat mai mult din mine prin ceea ce scrie, un fel de dialectica, ca pe vremea grecilor;) … Si apoi ar fi cel albastru despre care a mentionat si aleahim!
 

29. Ce cnt?re?/trup? ?i-ar pl?cea s? concerteze n Romnia?

 Evanescence si Loreena McKennitt … amandoua ar fi superb :X

 30. Nume?te ntrebarea care-?i place cel mai mult nu dintre acestea, ci, n general.

Ce e viata si cine sunt eu? (combo, I guess)


Dau mai departe:
Antinomy, Claudia, black-butt3rfly, Marius, RAllya si Marianne


Stiu, rar

27 aprilie 2007

Suntem trei. Eu povestesc. El si ea, sunt si ei aici. Va fac cunostinta: Voi – el. El – voi. Voi – ea. Ea – voi. Dragi cititori… deci, cine-i cine? Fiecare e fiecare, si gata. Si nu presupunem, vedem ce iese. Asadar, sa inceapa…

Stiu, rar scriu aici. Rar e totul. Frumusetea, iubirea, visele frumoase, calatoriile prin parcuri roz si intalnirea cu bau-baul.
 
Am intalnit ieri pe cineva pe drum… eram eu cel de mai demult. Cateodata cand vizitezi locuri vechi te schimba atat de mult amintirile, si nici macar nu stii daca in cel care ai fost sau intr-unul nou… sau e doar o stare temporara.
Si, ce stii, de fapt?

Stii de ce iubesti?

De ce visezi ce visezi?

De ce te stresezi atat pentu ceva in timp ce-ti spui "nu, nu sunt stresat"?
 
De ce plangi in loc sa razi?
 
De ce prea multe…
Calatoresc in trecut si-mi amintesc de tine si de mine si de noi. Ce indragostiti eram amandoi…
Visam, cantam "Boogie" de Vama veche si ne gandeam la un viitor roz, si pufos. Si cutreieram parcurile, si ne sarutam de o mie de ori pe zi. Unde sunt acele zile? Au trecut undeva in urma… Dar nu! Nu, ele sunt aici. Sunt in acelasi loc, si tot ce tre sa faci e doar sa treci pe acolo…
 
Cine-ar fi crezut ca trebuie doar sa treci pe acolo?

Un vis frumos – devenit realitate. Si uite, uite, fantoma ei cum zburda in jurul meu…
Uite plimbarea de ieri, uite cum ne tineam de mana..
Si visam, si iubeam, si zambeam, si n-aveam o grija pe lume…
 
Si, s-a dus totul? E doar un trecut… Nu, nu e doar un trecut. E un prezent si viitor. Se intoarce, se va intoarce mereu. Si eu ma voi intoarce. Acolo, undeva, ne intalnim deja in fiecare zi. Si aici, candva, va fi la fel…
 
Cata indoiala, cata suferinta, cate griji si neincredere… Da, daca ar fi incredere ar fi mai putine certuri. Daca ar fi incredere… dar cata incredere poate oferi un adolescent altuia? Cand viata e dramatica, si de la un mic obstacol la sfarsitul lumii e doar un pas.
Cand iti pare ca nu exista drum inapoi, si, in cele din urma, apare unul nesperat, oare cum de apare mereu atunci cand nu mai crezi nimic?
 
Si, s-a intamplat, ti-ai gasit salvarea! Te bucuri? Uneori da, alteori esti prea sceptic. Si ti-e frica: oare pot? Oare am voie, Doamne, sa ma bucur? Sigur maine nu ma va dezamagi la fel? Si apoi, de unde sa stii, daca va fi sau nu la fel?
 
Dar tu stii ce sa faci! Tu esti adolescent. Intotdeauna stii ce sa faci. Stii ca ar trebui sa nu te indoiesti, si sa te bucuri. Sa fii fericit si sa nu mai cauti umbre in lumina. Si, totusi, faci pe dos, cat de des. Dar te indrepti, nu? Macar dupa. Si ierti si ti se iarta, ca… esti mic… esti chiar mic!
Uneori ranesti si reprosezi, si nu te poti abtine. Incerci, stai, multa vreme – induri – si apoi: bum, explodezi! Si cine intelege? Intr-un final, o, intelege…
 
Ce greu reactionam, realitatea trece pe langa noi si nu reactionam…
Se duce timpul, se duce viata, si nu o traim…
 
Sau, poate, o traim prea mult…

Dar de ce nu poate sa fie, domnule, perfect?
Ba, poate e. Si nu vezi tu. Da, da, e perfect! De unde stii? Ca stiu. Ca am vazut eu. Am trait si perfect si stiu ce-i aia. Si tu aicea, nenea, ai parte de perfect, da’-l strici. De ce-l strici, e? Poti sa-mi spui si mie, nenea?
Nu ma mai supara, ca ma supar. Si daca ma supar nu mai vorbesc cu tine. Si gata, lumea s-a terminat. Si n-o sa mai am incredere niciodata.

Si ce, daca trivializezi unde ajungi? Nu-ti bate joc de mine, baiete! Stai in banca ta si nu ma mai rani. Eu… uite… te iubesc. Si vreau sa vezi asta si sa simti.

Si vad, si simt. Si gata… e perfect.

Chiar asa?
Doar atat?

Doar atat.
Si apoi, s-au luat de mana. Si? Si au vrut sa uite… si au uitat. Si de ce nu? Se iubesc.

Stii cine esti? Nu. Stiu cine sunt? Nu. Si? Eu stiu cine esti. Tu stii cine sunt. Gata, pentru iubire atat e nevoie. Poate nici atat! Si chiar asa, cine stie de ce e nevoie si pentru ce?

In loc sa stii ce-i important – sa fii a lui, sa fie a ta, sa va bucurati si sa lucrati impreuna pana va veti intalni si viata va fi asa cum va doriti, da, da, asta sa faceti – va certati pe nimic. Si drama, drama din tot! Sa fie, domne.
Tu, gandeste-te la tine. Si tu la fel. Si amandoi faceti asa, si fiti mandri de asta. Ca, doar de aia va iubiti.

Auzi, stii ce? Eu voiam sa incerc ceva aici. Lasa-ma sa zic.

Bine, zi.

Eu… o iubesc.

Si eu il iubesc.

Si gata.

Da. Gata.

Ai invatat?

Poate. Eu vreau sa cred ca da.

Stii ce? Macar invata ca nu e sfarsitul lumii. Macar nu te mai gandi la cel mai tragic lucru de fiecare data. Poti sa faci asta?

Nu pot.

Nici eu.

De ce?

Nu stiu.

Eu stii cum sunt. Stres, stres, nervi.

Da. Da, stiu, dar poate nu e doar asta. Sau poate sunt si eu la fel.

Nici tu nu poti?

Nup.

Nu pot… esti tu… cand esti tu si cea mai mica problema e cea mai mare…

Da, da, exact… la fel. Si in loc sa fie mai usor, in loc sa ne privim mai bine si sa zicem: haide breee, ce-a fost aia? O scapare stupida, ai zis si tu acolo! Hai sa uitam si sa mergem la un ceai!

Da. Si gata! Frumos ar fi sa fie asa. Doar stim: eu vreau asta, tu vrei asta. Ce-i asa de greu?

Da, intrebarea la care nu aveam raspuns atunci cand noi nu eram: Bah, voi va iubiti, ce-i asa de greu sa fiti impreuna?

Pai, nu stiu. Era ceva!!

Da, da! Era! Si poate sa mai fie! Dar era? Nu prea era…

Nu, nu prea era… ca era in mintea mea. Si poate si a ta.

Da, da, ceva era la fiecare. Si ceva e mereu – iar ne imaginam probleme. In loc sa…

In loc sa recunoastem ce avem aici: ne iubim asa de tare ca nu avem scapare! Da, da… Si nu avem ce sa facem..

Nu, chiar n-avem… si iar ne certam si iar ne suparam, si dupa venim unul la celalalt in genunchi si ne cerem iertare. Si cuvintele "pentru ultima oara" si "promit ca n-o sa se mai intample" isi fac, cumva, mereu iveala. Si apoi data viitoare e si mai greu – ca, vezi, data trecuta n-a fost ultima oara.

De parca data viitoare va fi ultima :) . Neaaah…

Dar si, de ce ne iubim asa, fara scapare?

Da’ cine stie! Daca-mi explica cineva, bine, eu ma dau batut!

Nush, n-am citit carti cu d’astea! Pe unde sa aflu io de asa iubire?

Da’ de unde, ca nici eu! Nu gasesc… pe nicaieri. Parca nu-mi vine sa cred ca traiesc acu si in acelasi timp n-am idee ce exact traiesc. Ma depaseste… iubirea asta…

Da, da, si uite ca face cum face si ne aduce iar tinandu-ne de mana.

Inca putin, si vin.
Inca putin, si vii. Inca putin si…

Hai, hai, ca avem treaba de facut. Hai ca va las aici, si pe tine, si pe tine. Sa nu ma uiti! Ne intalnim in fiecare zi, acolo, unde-s amintirile, si visele, si iubirea. In fiecare zi, in fiecare clipa! Revino, si tu, sa nu ma uiti! Sa ne plimbam impreuna pe ramuri de copaci si sa zburdam din frunza-n frunza…
Si sa cantam "Boogie" ca in parc. Dar pe frunza, si fara cearta – aici nu e loc de cearta.

Da’ chiar, crezi ca e posibil sa ne certam in parc? Hm. Ori mi s-a sters din cap, ori nu-mi aduc aminte, ori chiar noi nu ne-am certat deloc in parc. Oare asa sa fie?

Da. Uite. Ciudat! Da’ pe strada ne-am certat! Si la telefon, si pe net, si la tine si la mine. Si la scoala, si in excursie. Dar uite… in parc… ne-om fi certat?

Nu mai stiu…

Nici eu…

Hai in parc!

Hai! Stangul sau dreptul?

Dreptul. Ba nu, stangul…

Hei, n-ai voie sa schimbi…

(bosumflici)

Bine, atunci te sarut… la mijloc!

… Si au plecat in parc.


Nu esti mai cu motz

14 martie 2007
Hm. Da. Poate e adevarat ce se spune: de cand esti mic ai totul in tine. Trebuie doar sa treaca timpul ca sa descoperi mai bine si sa vezi, de fapt, ca momentele copilariei te-au marcat si cred ca, daca ti-ai acorda timpul sa privesti inapoi, ai realiza ca, intr-adevar, mult din caracterul tau prezent se regasea in tine inca de-atunci. Poate ca nu e valabil pentru toti oamenii asta, dar evenimentele care ne marcheaza cand suntem mici ne marcheaza de mai multe ori si cand crestem. Si de-a lungul vietii intregi.
 
Hm. Oare ce se intampla cu mine? Fac din ce in ce mai putina mate de unul singur. Ma indrept spre… spre ce? Hm. Dar info a ramas. Dar si aia…
De fapt, as vrea sa fac cercetare, de ce nu? Dar tot natura umana ma atrage cel mai tare… sa ma fac prof? Sau psiholog? Sau filosof?
Filosof. Poate… sau prof… hmm, sau psiholog…
 
"Ce bine ca esti / Ce mirare ca sunt". Ce cuvinte simple. Ce mult e in spatele lor, ce mult inseamna…
 
Poate era mai bine ca pamantul sa fie plat, atunci macar aveai cum sa-i dai de capat. Si-asa, in rest, in universul asta, nimic nu e finit. Ce-ai reusit tu sa numeri si sa fii sigur, absolut sigur, ca e numai unul? Sau doi. Sau 50. Nu poti fi sigur. Dar avem atata nevoie de siguranta ca ne-am duce de nas, ne-am iluziona de la A la Z incercand sa ne justificam credintele si convingerile. Ca asa e, ca pe ce sa pui bazele? Nu tre sa pornesti de undeva?
Orice are un inceput. Hm. Chiar asa, dar asta daca timpul are inceput, nu? Sau nici macar. Neh, prea absurd. Fara sa admiti nici macar cuvintul ‘salut’, ce inseamna o forma de adresare la intalnirea cu, sau despartirea de o persoana, cu sensul… care-o fi, nu poti sa comunici de niciun fel cu persoana. Si atunci ce te faci? Daca e sa o luam pe adevaruri, totul si nimic e adevarat. Si fiecare fapt are in spate mii si milioane de adevaruri. Si adevarurile au in ele mai multe adevaruri. Ce-i adevarul, ce-i dreptatea? Dar tre sa avem si noi niste limite. Tre sa punem undeva o baza. Si, totusi, sa nu fim drastici. Macar atat.
 
Nu mai judeca. Lasa asta. Iubeste, viseaza, traieste, implineste… ai ambitii, idealuri, propuneri, proiecte. Na. De toate. Supara-te, dar nu te infuria. De ce-ai face-o? Ce rezolvi? De acord, nu te lasa calcat in picioare…
 
Si din cele mii si milioane de adevaruri despre acelasi fapt, oare cati oameni aleg acelasi adevar? Pfff. Zero e mult. Cred ca cea mai des intalnita forma de cearta porneste de la distinctia a doua adevaruri ale aceluiasi fapt. Mai ales cand esti tanar. De care ori vrei sa spui ceva fara sa-ti fie clar, risti. Si chiar si cand iti e… Nu, adevarul e ca nu avem timp sa ne gandim cu adevarat (unul din ele) la ce se intampla. Avem timp pentru tot, avem timp si sa nu avem timp, cum spunea o prietena (ADP), dar avem atat de putin timp pentru noi si pentru fiecare zi incat nici macar nu ne oprim sa ne intrebam: "dar, stai asa, eu pe ce lume ma aflu? ce s-a intamplat azi? maaaai, chiar asa sa fie?" Si apoi constatam surprinsi: "hei, mi-am trait ultimii ani pe alta planeta", sau "bai, nu stiu cum poti sa crezi asa ceva, uite care-i treaba de fapt…" si ceilalti se uita la tine ca la un nebun. Pe de alta parte, daca petreci timpul atent la realitate, se uita cei care nu sunt atenti la tine cu indiferenta cea bine cunoscuta. Sau fara sa recunoasca nimic. Confrunta pe cineva cu ce crezi despre el si aproape sigur va nega toata critica. Rareori s-ar opri sa se intrebe de ce ai ajuns sa crezi asta, cat de adevarat e.
 
Un adevar e nimic… Tot adevarul e tot. Dar nu poti atinge tot adevarul… asa ca fii intelegator. Oricine poate sa nu fie de acord, la fel cum oricine poate sa creada fara sa gandeasca cu adevarat. Si cel mai des, primul caz e respingere, al doilea e amagire. Ai valorile tale, ai parerile tale, nu face ca suporterul inversunat care cafteste pe fiecare om care nu tine cu echipa lui. Fiecare are fixurile lui… Nici macar diferenta dintre sexe nu e ceva pe care sa te infigi. Da, prejudecati, aparente, statistici, dar ce stii, de fapt? Stii cum e sa fii de celalalt sex? Ma indoiesc. Chiar si daca ti l-ai schimbat. Poti sa banuiesti, poti sa ai conceptia ta, atat cat ai patruns-o, dar nimeni nu poate fi de ambele sexe in acelasi timp, nu? Eh, daca impingi putin limitele posibilului nu se stie :) .
Mi-e dor de inspiratie, de o idee care sa patrunda prin toata insemnarea, de sus pana jos, sa imi lege paragrafele intre ele. Asa, ce-am dovedit aici? O serie de cuvinte… hmm. Ce vreau sa spun de fapt? A, da, fii intelegator. Lumea poate fi foarte primitoare. Ah, si daca ai avea puterea si caldura sufleteasca, ai sa vezi cum se aduna iubirea in jurul tau… Daca ai avea puritatea sa poti sa-i spui cuiva cat il iubesti si cu cat mai mult, in aceeasi zi in care ai comis acte josnice fata de el. Daca ai avea sufletul ca atunci cand cineva e fericit dupa multa vreme, sa uiti de toate problemele tale, sa nu-l intristezi, si sa te bucuri cu el sau ea si atat… Daca ai lasa ideile altuia sa se plimbe prin tine fara sa-ti fie frica, sa fii sigur ca nu ti se va intampla nimic…
N-ai putea constientiza vreodata toate deciziile pe care le iei. Cele mai multe sunt inconstiente. Si cele mai mult nu sunt cum credeai… De cate ori a aparut un cersetor langa mine fara sa ma astept? Si, oare de ce uneori sunt mai darnic decat alteori? Intrebari cu prea multe raspunsuri sau fara raspuns deloc. Si decizia mea de a-i oferi sau nu ceva poate fi pentru mine triviala, dar pentru el nu, ci tocmai…
 
Si totusi nu sunt pierdut… ma las purtat fara sa uit cine sunt. Purtat de la idee la idee… Te invit la o "sedinta" despre orice, oricand, oriunde. Poate se leaga o idee… In fond, cum imi spunea profesorul de filosofie din a 12a, "singurul schimb din lume in care nici o parte nu pierde nimic si ambele parti au de castigat e schimbul de idei." Asa ca fa un pas si lasa o idee pe aici. Nu va trece neobservata.

sa se termine acum?

4 martie 2007

Da, azi cautam in "operele mele" si am vazut ceva trist… S-au terminat. Capitolele, s-au terminat… Nu mai e niciunul… astea au fost… si de atunci n-am mai scris… de atunci demult… demult aproape un an…

Ce-am invatat de atunci si pana acum?
Hmm…
 
Am invatat sa iubesc in un milion de alte feluri, si totusi nu le-am acoperit pe toate. Pare imposibil.
 
Am invatat sa daruiesc fara sa am asteptari. Asta nu se uita, dar se incalca…
 
Am invatat ca si visele pot deveni realitate, si ca sa stii sa iti pastrezi visele e un atu in plus in fata zdrobitoarei vieti de adult. Exagerez, nu e asa de rau, dar… nu stiu, viata, fara vise? Hai sa fim seriosi… chiar nici un vis? Nu mai e asa frumos…
 
Am invatat ca ultima clipa dinaintea despartirii ramane pentru totdeauna cu tine, si ai face bine sa o faci de neuitat in sensul bun…
 
Am invatat ca sa fugi de tine e ceva la moda si sa te ierte celalalt pentru asta nu e atat de greu precum ar fi crezut el sau ea… daca mai e dragoste…
 
Am invatat ca nu ma pot multumi cu ce am, dar pot fi fericit pentru ca am. Am invatat cat de mult conteaza sa ai ambitii si sa le urmezi.
 
Am invatat ca viata e acum, aici, si ca da, poti sa traiesti intr-un vis, dar sa lasi sa treaca ceea ce conteaza pe langa tine nu, vei regreta mai tarziu…
 
Am invatat ca distantele nu fac iubirea sa scada, ci sa creasca…
 
… ca impacarea dupa despartire e usoara, daca vrei, greu e ce faci cu tine insuti in noua situatie.
 
… ca o ultima atingere a chipului ei e tot ceea ar putea ramane pentru un an de zile.
 
…. ca poti schimba lumea intr-o clipa… atat pe a ta cat si a celorlati.
 
… ca, chiar daca viata e toata o iluzie oricum, fara ceilalti langa tine n-ai mai putea nici macar sa te indoiesti de asta, ar fi tragic…
 
… ca e bine sa plangi atunci cand vrei sa plangi.
 
… ca nici macar un zambet pe messenger nu trebuie sa fie fals, pentru ca mai apoi nu-ti vei aminti de el, si vei avea parti din tine uitate… bucati de suflet imprastiate…
 
… ca o simpla secunda din viata celui in putere poate face o diferenta necorect de mare in viata ta… 
 
… ca fiecare om are dreptul sa-si caute fericirea (Pursuit of Happyness)
 
…  ca cica am ochi de caprioara :)
 
… ca maturizarea nu inseamna deloc sa nu mai fi copil.
 
… ca inveti ceva nou in fiecare zi :D
 
Si m-am schimbat… dar nu de tot… si nu am pierdut nimic… sau, cel putin, nu asa cum ma pierd acum pe foaie…
 
Poti sa contempli si tu cu mine? Nici nu stiu daca voi mai scrie din nou aici… dar, cui ii pasa?

VN C15

25 februarie 2007
Schimbare la engleza, I guess…

Chapter fifteen – "Most of us are just about as happy as we make up our minds to be." – William Adams (explorer)

Perhaps I meant to choose this title as for a new beginning… Actually, the most meaningful part is the word "explorer". That’s how I feel like. That’s how I hope I’ll act out to be…

Gee, this is a new life. Hey, you all! I just joined USA for college! I could think very well of a "I will always remember" list right now… Maybe I’m not gone from Romania for good, but I’m surely not returning there soon…

It’s been a week. Hey, you know what? Even if there’s a lot of shadow, and the image is blurry… I know it will be well. I can see patches of light. And it’s a new start! And I haven’t lost anything, I am not alone. I will never be…

I have the courage to step forward and say: "YES, I am going to start a new life. YES, I shall be myself at all times. YES, you will always be with me…"

I miss you and I miss my home.

I’ve made up my mind, I ain’t wasting no more time: here I go, again on my ooooooooown…. you kno the song?

Okay, so… I’m back. I’ll be writing l.s.s. part two soon…
I can see patches of light. Can you?
Can you?

We’re here together, me and you, cause I’m taking you with me.

I wish I had more words… but I don’t. I’ll find someone(thing) that does. Here, just an excerpt:

From The Metamorphosis
By Franz Kafka

As Gregor Samsa awoke one morning from uneasy dreams he found himself transformed in his bed into a gigantic insect. He was lying on his hard, as it were armor-plated, back and when he lifted his head a little he could see his dome-like brown belly divided into stiff arched segments on top of which the bed quilt could hardly keep in position and was about to slide off completely. His numerous legs, which were pitifully thin compared to the rest of his bulk, waved helplessly before his eyes.

What has happened to me? he thought. It was no dream. His room, a regular human bedroom, only rather too small, lay quiet between the four familiar walls. Above the table on which a collection of cloth samples was unpacked and spread outSamsa was a commercial travelerhung the picture which he had recently cut out of an illustrated magazine and put into a pretty gilt frame. It showed a lady, with a fur cap on and a fur stole, sitting upright and holding out to the spectator a huge fur muff into which the whole of her forearm had vanished!

Gregor’s eyes turned next to the window, and the overcast skyone could hear rain drops beating on the window guttermade him quite melancholy. What about sleeping a little longer and forgetting all this nonsense, he thought, but it could not be done, for he was accustomed to sleep on his right side and in his present condition he could not turn himself over. However violently he forced himself towards his right side he always rolled on to his back again. He tried it at least a hundred times, shutting his eyes to keep from seeing his struggling legs, and only desisted when he began to feel in his side a faint dull ache he had never experienced before.

Oh God, he thought, what an exhausting job I’ve picked on! Traveling about day in, day out. It’s much more irritating work than doing the actual business in the office, and on top of that there’s the trouble of constant traveling, of worrying about train connections, the bed and irregular meals, casual acquaintances that are always new and never become intimate friends. The devil take it all! He felt a slight itching up on his belly; slowly pushed himself on his back nearer to the top of the bed so that he could lift his head more easily; identified the itching place which was surrounded by many small white spots the nature of which he could not understand and made to touch it with a leg, but drew the leg back immediately, for the contact made a cold shiver run through him.

He slid down again into his former position. This getting up early, he thought, makes one quite stupid. A man needs his sleep. Other commercials live like harem women. For instance, when I come back to the hotel of a morning to write up the orders I’ve got, these others are only sitting down to breakfast. Let me just try that with my chief; I’d be sacked on the spot. Anyhow, that might be quite a good thing for me, who can tell? If I didn’t have to hold my hand because of my parents I’d have given notice long ago, I’d have gone to the chief and told him exactly what I think of him. That would knock him endways from his desk! It’s a queer way of doing, too, this sitting on high at a desk and talking down to employees, especially when they have to come quite near because the chief is hard of hearing. Well, there’s still hope; once I’ve saved enough money to pay back my parents’ debts to himthat should take another five or six yearsI’ll do it without fail. I’ll cut myself completely loose then. For the moment, though, I’d better get up, since my train goes at five.

He looked at the alarm clock ticking on the chest. Heavenly Father! he thought. It was half-past six o’clock and the hands were quietly moving on, it was even past the half-hour, it was getting on toward a quarter to seven. Had the alarm clock not gone off? From the bed one could see that it had been properly set for four o’clock; of course it must have gone off. Yes, but was it possible to sleep quietly through that ear-splitting noise? Well, he had not slept quietly, yet apparently all the more soundly for that. But what was he to do now? The next train went at seven o’clock; to catch that he would need to hurry like mad and his samples weren’t even packed up, and he himself wasn’t feeling particularly fresh and active. And even if he did catch the train he wouldn’t avoid a row with the chief, since the firm’s porter would have been waiting for the five o’clock train and would have long since reported his failure to turn up. The porter was a creature of the chief’s, spineless and stupid. Well, supposing he were to say he was sick? But that would be most unpleasant and would look suspicious, since during his five years’ employment he had not been ill once. The chief himself would be sure to come with the sick-insurance doctor, would reproach his parents with their son’s laziness and would cut all excuses short by referring to the insurance doctor, who of course regarded all mankind as perfectly healthy malingerers. And would he be so far wrong on this occasion? Gregor really felt quite well, apart from a drowsiness that was utterly superfluous after such a long sleep, and he was even unusually hungry.

As all this was running through his mind at top speed without his being able to decide to leave his bedthe alarm clock had just struck a quarter to seventhere came a cautious tap at the door behind the head of his bed. "Gregor," said a voiceit was his mother’s"it’s a quarter to seven. Hadn’t you a train to catch?" That gentle voice! Gregor had a shock as he heard his own voice answering hers, unmistakably his own voice, it was true, but with a persistent horrible twittering squeak behind it like an undertone, that left the words in their clear shape only for the first moment and then rose up reverberating round them to destroy their sense, so that one could not be sure one had heard them rightly. Gregor wanted to answer at length and explain everything, but in the circumstances he confined himself to saying: "Yes, yes, thank you, Mother, I’m getting up now." The wooden door between them must have kept the change in his voice from being noticeable outside, for his mother contented herself with this statement and shuffled away. Yet this brief exchange of words had made the other members of the family aware that Gregor was still in the house, as they had not expected, and at one of the side doors his father was already knocking, gently, yet with his fist. "Gregor, Gregor," he called, "what’s the matter with you?" And after a little while he called again in a deeper voice: "Gregor! Gregor!" At the other side door his sister was saying in a low, plaintive tone: "Gregor? Aren’t you well? Are you needing anything?" He answered them both at once: "I’m just ready," and did his best to make his voice sound as normal as possible by enunciating the words very clearly and leaving long pauses between them. So his father went back to his breakfast, but his sister whispered: "Gregor, open the door, do." However, he was not thinking of opening the door, and felt thankful for the prudent habit he had acquired in traveling of locking all doors during the night, even at home.

His immediate intention was to get up quietly without being disturbed, to put on his clothes and above all eat his breakfast, and only then to consider what else was to be done, since in bed, he was well aware, his meditations would come to no sensible conclusion. He remembered that often enough in bed he had felt small aches and pains, probably caused by awkward postures, which had proved purely imaginary once he got up, and he looked forward eagerly to seeing this morning’s delusions gradually fall away. That the change in his voice was nothing but the precursor of a severe chill, a standing ailment of commercial travelers, he had not the least possible doubt.

To get rid of the quilt was quite easy; he had only to inflate himself a little and it fell off by itself. But the next move was difficult, especially because he was so uncommonly broad. He would have needed arms and hands to hoist himself up; instead he had only the numerous little legs which never stopped waving in all directions and which he could not control in the least. When he tried to bend one of them it was the first to stretch itself straight; and did he succeed at last in making it do what he wanted, all the other legs meanwhile waved the more wildly in a high degree of unpleasant agitation. "But what’s the use of lying idle in bed," said Gregor to himself.

He thought that he might get out of bed with the lower part of his body first, but this lower part, which he had not yet seen and of which he could form no clear conception, proved too difficult to move; it shifted so slowly; and when finally, almost wild with annoyance, he gathered his forces together and thrust out recklessly, he had miscalculated the direction and bumped heavily against the lower end of the bed, and the stinging pain he felt informed him that precisely this lower part of his body was at the moment probably the most sensitive.

So he tried to get the top part of himself out first, and cautiously moved his head towards the edge of the bed. That proved easy enough, and despite its breadth and mass the bulk of his body at last slowly followed the movement of his head. Still, when he finally got his head free over the edge of the bed he felt too scared to go on advancing, for after all if he let himself fall in this way it would take a miracle to keep his head from being injured. And at all costs he must not lose consciousness now, precisely now; he would rather stay in bed.

But when after a repetition of the same efforts he lay in his former position again, sighing, and watched his little legs struggling against each other more wildly than ever, if that were possible, and saw no way of bringing any order into this arbitrary confusion, he told himself again that it was impossible to stay in bed and that the most sensible course was to risk everything for the smallest hope of getting away from it. At the same time he did not forget meanwhile to remind himself that cool reflection, the coolest possible, was much better than desperate resolves. In such moments he focused his eyes as sharply as possible on the window, but, unfortunately, the prospect of the morning fog, which muffled even the other side of the narrow street, brought him little encouragement and comfort. "Seven o’clock already," he said to himself when the alarm clock chimed again, "seven o’clock already and still such a thick fog." And for a little while he lay quiet, breathing lightly, as if perhaps expecting such complete repose to restore all things to their real and normal condition.

From "The Metamorphosis" from Franz Kafka: The Collected Stories, by Franz Kafka, translated by Edwin and Willa Muir. Copyright 1946, 1947, 1948, 1949, 1954, 1958, 1971 by Schocken Books, Inc. Used by permission of Schocken Books, published by Pantheon Books, a division of Random House, Inc.

"For beautiful eyes, look for the good in others; for beautiful lips, speak only words of kindness; and for poise, walk with the knowledge that you are never alone." – Audrey Hepburn – End of Chapter fifteen 


VN C14

5 februarie 2007
"The absence of alternatives clears the mind marvelously." – Henry Alfred Kissinger – Chapter fourteen

N-as fi crezut ca am sa revin atat de curand in fata ta. Ma urmaresti cumva? M-ai urmarit vreodata? Calatoresc… si sunt greu de urmarit.

Arta de a intelege si simti pe cineva intr-adevar aproape nu porneste din exterior. Nimic nu e mai frumos pe lume decat senzatia ca te afli in comuniune cu oamenii…. macar cu unul in afara de tine. Idealul meu de roman genial este acel roman care te face sa calatoresti atat de mult incat te simti epuizat dupa ce-l termini, si ai nevoie de cateva zile ca sa revii la realitate. Genul de roman care te face sa-ti readuci in fata ochilor realitatea, in speranta ca va fi cu noi priviri, cu noi conceptii. Ce face un scriitor multumit de opera lui? In experienta mea de pana acum, ceea ce conteaza cel mai mult in relatia scriitor-opera este reprezentat de senzatia ca a exprimat intr-adevar ceea ce dorea, si relatia cititorului cu aceasta opera.

Noi spunem ca intelegem cutare si cutare lucru, dar stii cat este de greu, de fapt, sa intelegi? Inima este un izvor nesfarsit de simtiri, trairi, dar, in acelasi timp, refuzam sa proiectam in interior 99% din evenimentele de peste zi. Se intampla cumva prea multe in lume? Simti si tu asta? Chiar azi am citit intr-o carte (Christophe Dufosse – Sfarsitul Orelor), despre adolescentul care simte ca lumea este de mult in suferinta de ceva, cauzat nu de suprafata lucrurilor (in acel caz problemele cu radiatia nucleara si sida), ci de ceva prezent de mai demult in oameni. Asa ca ei se simt presati, de timp, oarecum, sa se schimbe si sa asimileze mai mult, sa inteleaga si sa recupereze, sa poata face ceva… De ce? De ce? Ma intreb, oare cei de dinaintea noastra erau altfel?

M-am trezit intr-o dimineata cu senzatia ca m-am intors in timp. Tocmai ma trezisem dintr-un vis care mi-a lasat aceeasi senzatie pe care am mai avut-o si acum cativa ani. Nu stiu cum am identificat-o… M-am simtit tanar in acea zi, si de atunci incoace am senzatia ca mi s-a dat mai multa viata de trait. E minunat! Calatoresc…

Am fost putin socat de posibilitatea calatoriei in timp, descoperita la fizica acum, inainte de inceputul vacantei. Daca in teorie nu te poti intoarce in timp in acelasi univers, ci intr-unul paralel, atunci, filozofic, a trai in iluzie poate fi o realitate ca oricare alta. Imagineaza-ti ca n-ai de unde sa stii daca apartii universului pe care-l vezi sau nu. Si cu timpul interior cum ramane? Dar nu-i nimic…

E interesant cum ajungi sa crezi ca baza peste care-ti asterni cunostintele, la un moment dat, este una sigura. Nimic nu este sigur decat daca este inventat. Iar daca este inventat, este sigur doar in imaginatie. Un exemplu e matematica… E sigura, dar numai in teorie. Viata ta nu e sigura… tu nici nu stii cand vei muri. Nici nu traiesti cu senzatia asta in tine. Si foarte probabil nu ti-ai imaginat-o cu adevarat. Eu nu am facut-o, si recunosc asta; te felicit daca totusi ai trait experienta…

Asadar viata poate fi o calatorie… chiar si acum, daca citesti si ai ajuns pana aici, calatoresti prin multe… Calatoresti prin cuvinte, prin idei, senzatii, timp, materie. De ce a disecat omul toata realitatea atat de mult? Nu este Universul un tot unitar? De ce-am ajuns sa consideram ca exista 1 si -1? Zicem ca ne dezvoltam, ca toata gandirea si complexitatea ne ajuta sa intelegem, sa dezvoltam si sa rationam mai departe, spre noi teorii. In unele domenii se contracta, in sfarsit, cunostintele, spre un centru. Poate n-ai experienta suficienta, dar, daca ai, ai observat in mod sigur ca, dupa ce s-a adunat multa teorie, pare ca dintr-o data vine ceva care o leaga, ii da sens: vine o noua teorie care face legatura intre toate si impaca gandirea ta si a celorlalti. Cand eram mic traiam senzatia de a descoperi o teorema impreuna cu autorul care mi-era predat chiar in acel moment. Eram fericit cand ne preda o teorie pe care o banuiam… eram singur. Acum nu mai sunt singur. Sunt cu tine… si sunt cu mine.

Cate incap in mine? Infinit, sa fie? Mi se pare parca prea mult. Timp … este mult si putin simultan. Am timp sa trec prin atatea, si niciodata suficient sa trec prin toate. Am perioade cand in fiecare zi uit cateva lucruri pe care mi-am propus sa le duc la bun sfarsit. Cred ca sunt genul de om care ar fi in stare sa faca peste cativa ani ceva ce si-a propus sa faca ieri, fara prea multe ezitari. In mine trece si nu trece timpul… Trece pentru ca termin liceul, inevitabil, si merg inainte, spre facultate. Nu trece pentru ca, desi se apropie bacalaureatul cu o viteza uimitoare, viata mea, sufletul meu, mintea mea, parca nu imbatranesc. Poate e doar varsta la care totul e posibil… nu stiu.

Ma intreb, curios, daca cuvintele mele ajung vreodata la subconstientul tau, sa schimbe ceva. Stii ca, desi constiinta este ceva ce deseori ti se opune, ai control asupra ei? In asta consta, cel mai concret, comunicarea cu sine. Poate-ti par(eau) niste aberatii, dar sa-i vorbesti inimii tale inseamna sa fii in stare sa-ti comunici tie insuti ceea ce vrei de la tine, de la viata, si sa-ti poti si raspunde. Sa te iubesti, sa te urasti. Sa te intelegi, sa … calatoresti.

Imi pare rau ca nu-ti pot oferi o calatorie mai profunda in lumea mea acum, caci tare mi-as dori, dar somnul imi cere sa ma supun si iti promit o noua zi cu inspiratie de acelasi fel in curand. Nu uita sa zbori si sa visezi, caci sufletul abia asteapta sa calatoreasca cu tine. Nu-l lasa acasa. Arunca-te asupra celor pe care-i ai langa tine… vibreaza. Carpe diem!

"Stop sometimes and look into the stains of walls, or ashes of a fire, or clouds, or mud or like places – you may find marvelous ideas." – "Art is never finished, only abandoned." – All from Leonardo da Vinci, 1452 – 1519 – End of Chapter fourteen
 


VN C13

25 ianuarie 2007
Un numar norocos…
 
"Everything’s changing when I turn around/I’m out of my control/I’m a mobile" – Avril Lavigne – Mobile, lyrics – Chapter thirteen

Parca e un facut: toate intamplarile si toate sentimentele ma fac sa realizez cum e universul nostru, al oamenilor. Noi traim aici, impreuna, dar suntem atat de diferiti… N-ai observat cum, de multe ori, oamenii de 30 de ani, spre exemplu, sunt foarte diferiti intre ei? Atat ca aparenta, cat si in esenta. Timpul interior… face diferenta.

Am simtit pe pielea mea atatea lucruri triste in ultima vreme… De ce, oare, nu ma intristeaza nimic? De ce nu ma poate schimba? Sunt la varsta la care realizezi cat de diferit esti de ceilalti. De parca acum incepem sa ne separam, sa ne individualizam, sa ne instrainam… Poate ca, intr-o oarecare masura, fiecare isi spune ca viata merge inainte chiar si fara ceilalti, sau oricare ar fi ceilalti, sau ca ceilalti sunt mereu aici deci nu trebuie sa-si faca griji in legatura cu ei… Parca, intr-un fel, preocuparea cade asupra sinelui. Lumea se schimba… eu ma schimb. Viata mi-a scos in cale un nou obstacol: evolutia. Simt cat de diferite sunt directiile spre care ne indreptam, si cat de inaccesibil imi esti tu, cat de infima este puterea mea asupra ta, prin cuvinte. Daca nu vei deschide un ochi, spre sufletul tau, sa-mi urmaresti ideile, m-ai ucis inca de la-nceput.

In timp ce incercam sa ajut pe cineva am observat cat de greu e sa-i comunici ceea ce vrei. Poate ca la asta se referea si dirigina noastra: cuvintele sunt dusmanul. Dar nu un dusman cum te-ai astepta, ci unul pe care trebuie si esti fortat sa-l combati cu el insusi. Am crescut si starile, sentimentele sunt tot mai complexe si mai subiri in consistenta lor pentru a intra intr-o categorie stabila. Ca si cum ceea ce simti este un intreg univers, si trebuie sa-l comunici cumva prin simple litere succedate. Nu stiu sigur, prin cunoastere, dar simt ca nu poti impartasi cuiva o lume intreaga fara sa impartasesti cu adevarat; sa oferi, sa te oferi prin sufletul tau si sa-i deschizi poarta pentru ca el sa poata a patrunde in lumea ta interioara.

Ieri incercam sa descifrez la ce folosesc formele acelea de plastic gri-metalic plasate in tramvaie si autobuze, pe barele verticale. Nu par sa aiba nici un sens… Chiar atunci se apropie de mine un domn foarte in varsta care ma intreaba, direct si observandu-ma dinainte: "Ai idee la ce folosesc?". Si era bucuros. Incantat chiar. Faptul ca eu eram curios il multumea, ii dadea speranta intr-un fel. E drept ca avea acelasi of pe care il au toti oamenii in varsta – ca lumea asta se duce de rapa, ca lucrurile "nu mai sunt cum erau". Dar era deschis. Avea o sansa, o salvare, o portita… Asta incerc eu sa ating la fiecare. N-am sa reusesc, fireste, prea curand, deoarece in esenta noastra, preferintele si atitudinea de atragere spre o idee, mai ales spre aceste paragrafe ale mele fara sens bine determinat, variaza extrem de mult. Nu ti se pare ca foarte multi adulti nu mai au nimic interesant de spus? Trateaza viata ca pe ceva obisnuit… de parca sa traiesti, sa-ti bata inima, n-ar fi mare lucru.

Este o tendinta umana sa stocam ceea ce stim si sa intrebuintam totul ca sigur pentru a ajunge mai departe si, cu siguranta ca, pentru a va scrie ceea ce va scriu acum, eu insumi fac asta. Dar o calatorie sufleteasca nu trebuie niciodata negata. Daca viata este ceva sigur, cert si nu-ti mai ramane nimic interesant de descoperit in lumea exterioara in care traiesti, sau a ta, interioara, atunci toata succesiunea de evenimente asa-numita viata isi pierde farmecul, fiecare eveniment se plafoneaza, si nimic nu rascoleste sufletul tau asa cum ar putea, poate, sa o faca. Altfel, daca te vei uita cu atentie (si mai ales la noi in Romania) in fiecare zi ti se intampla ceva demn de mentionat si de luat in seama.

Imi dau seama ca sunt subiectiv, ca nu reusesc sa comunic astfel incat tu sa nu ai nimic de obiectat. Dar poate nici nu urmaresc acest lucru. Sigur, imi doresc sa fii de acord cu mine, dar si mai mult conteaza pentru mine ca tu sa simti ceva, sa te pui fata-n fata cu opinia mea si sa-ti formezi si tu una.

Einstein spunea:  "Cnd vreau sa comunic ceva unei persoane traduc ceea ce simt n cuvinte". Asta e si definita comunicarii pana la urma. Mie imi place foarte mult Marin Preda. De ce? Pentru ca il simt. Simt ca mi se adreseaza. Orice literatura care ma face sa comunic cu mine, sa ma vad pe mine prin prisma a ceea ce citesc, sa urmaresc personajele si sa imi simt mintea intervenind, devine o pasiune, si o apreciez cu cat mai multa neliniste, deci cunoastere, imi aduce. Citeam prefata Jurnalului sau intim, fragmente adunate si stranse intr-o carte suficient de cuprinzatoare. Eugen Simion, autorul acestei prefete, ofera o precizare si o judecata sa proprie la fiecare eveniment in legatura cu Preda. E frumos. E ca o introspectie, in care el te ajuta sa vezi ceea ce vede el. Si nu te simti obligat, esti liber sa crezi diferit. O spune intr-un asa fel, si vorbeste despre viata altuia cu o asa usurinta si judecata limpede (un alt atu al omului, care poate deveni defect), incat te simti pus fata in fata cu critica respectiva.

De ce nu esti liber? Pentru ca esti constrans. Poate zici ca nu esti constrans, desi sper ca pana acum ti-ai dat seama ca nu ai cum sa nu fii… Noi spunem ca suntem liberi. Dar suferim, de cele mai multe ori, de cea mai cruda subjugare pe care o putem simti, fara sa o constientizam de fapt: autocontrolul, auto-impunerea: Am primit zilele trecute raspunsuri de la aplicatiile mele spre facultati, si mi-am dat seama ca imi doresc, nu numai din nerabdarea de a afla decizia, ci si din starea pe care mi-o dadea acest act de a citi, ca vreau sa descifrez informatia intr-un timp cat mai scurt. Eram pur si simplu intr-o stare in care satierea de cuvinte si, mai ales litere, atinsese un punct critic. "Isi spunea cuvantul". Am realizat si ca tot ceea ce mi se comunica, mai ales in fata calculatorului, dar si in general, s-a transformat in scris, in alfabet. Sunt constrans de alfabet, de atatea cuvinte! Si sunt constrans de mine, prin ce gandesc uneori… Dar se poate si mult mai rau. Sunt nespus de fericit cu viata mea de acum pentru ca ma simt liber in cea mai mare masura (in masura care conteaza cel mai mult pentru mine): in viata mea poate interveni orice, ma poate surprinde si ma poate schimba, pot percepe ceva oricand ca fiind nou si nemaiatins: ca nu sunt completat de mine insumi. Pentru ca, in final, individualismul de astazi la aceasta conduce. Ca si cum avem nevoie decat de capacitatile proprii pentru a face orice… avem senzatia ca am evoluat intr-atat incat suntem completi de unul singur. Ei bine, nici nu ne-am putea insela mai tare: de la inceputul omenirii si pana acum, nu a fost nici o alta lume, nici o alta epoca in care individul sa fie atat de incomplet. De ce asta, de ce acum? Pentru ca plenitudinea se stabileste relativ, functie de ceea ce exista. Si, dupa cate stim in prezent, niciodata nu a existat mai multa informatie in lume decat acum, aici. Asa ca sa nu ne bucuram: suntem mai mult decat incompleti: suntem niste fiinte firave si fara putere in marele si gigantul univers din care facem parte. Dar, atunci, ce mai conteaza? Cu ce mai sunt eu insemnat? poate ai sa te intrebi.

Tu contezi. Tu faci diferenta. Sunt atatea argumente ca nici nu are rost sa incep – risc sa nu mai termin. Dar esenta scopului de a trai nu consta in scop, in sine, ci in felul de a privi acest scop. Da tuturor (nu numai oamenilor, tuturor in general…) o sansa. Gandeste-te cum te-ai simti tu sa nu primesti una. Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima zi din viata ta. Si tine minte ca, dintre toate aceste "tuturor", iubirea merita cele mai multe sanse…

Chiar si daca nu suferi de "dilema scopului in viata" esti binevenit sa citesti aceste randuri: de-a lungul existentei noastre au existat, exista si vor exista intotdeauna "cele ce nu se invechec niciodata". Sentimentele, copilaria, viata privita ca trairi, ganduri… Acum ma simt departe de tine. As fi placut surprins sa simti cuvintele ce vor urma in sensul in care le-am asezat si eu aici… E trist sa iti doresti sa-mparti ceva cu lumea, si lumea sa nu iti ofere nici macar un deget, daramite bratele deschise. Ca un copil mic, atunci cand a descoperit ce face un lucru si te trage entuziasmat de mana sa-ti spuna, si sa-ti impartaseasca minunata lui descoperire… De ce, Doamne, de ce? Parca dragostea mea pentru fiinta umana primeste mereu acelasi raspuns: eu nu am timp acum, eu vreau altceva. Simt ca nu reusesc sa-ti comunic. Simt ca nu pot sa-ti destainui interiorul meu. Nu ai rabdare cu mine… sunt doar o foaie de hartie. Ce pot face eu mai mult decat sa-ti ofer cuvintele mele? Uneori imi doresc sa fiu un film, sa fiu un sunet. Sa trec prin capul tau si sa-mi las … un cuvant. Sa-ti las o amintire… Citeste-ma. Gandeste-ma. Ai timp, nu te grabeste nimeni… ai timp mereu sa simti, sa te aduni… Daca nu te cunosti deja, intoarce-te cu spatele in fata ta si priveste-ti reflexia pana te vei recunoaste, stand asa, si-ti vei da seama ca ma aflu si eu acolo, gata sa-ti trimit un mesaj, de undeva, din lumea cuiva; sa-ti deschid sufletul spre ceea ce tu, poate, te vei indrepta candva. Dar eu nu ma dau batuta; stiu ca sunt doar o foaie de hartie, stiu ca nu am putere in fata ta. Dar am existat si fara tine, pana acum. Daca si doar un singur om imi va citi cuvintele, si va intelege ce s-a varsat pe mine, eu voi fi o foaie care si-a implinit destinul.

Si lumea mea este o floare,/Ce se deschide si tresare,/Si este-a ta, sa o privesti/S-o intelegi, nu s-o iubesti. – End of chapter thirteen 


VN C12

10 ianuarie 2007
Inca putin si termin de "publicat" tot ce am scris pe vremuri. Mi-a facut placere, da. Si dupa asta, vad eu. Traim cu totii pana la urma, nu? Si oricat de singuri sau pierduti ne-am simti, cautam intr-un fel sau altul calea catre suprafata? Gasim linia de plutire, nu?… Da, spuneti ca da.
 
    "Talent hits a target no one else can hit; Genius hits a target no one else can see." – Arthur Schopenhauer – Chapter twelve

A mai trecut timpul, am mai cules idei. Sunt fericit ca am timp sa scriu, sa ma exprim. Imi face placere sa ma exprim. Ma uitam la hainele mele, in timp ce mancam, si-mi dadeam seama cat de putin conteaza daca le-as murdari sau nu. Chiar si daca le-as spala eu, nu ar conta suficient. Imagineaza-ti o intalnire intre omul din prezent si un altul de acum cateva secole, presupunand ca ar vorbi aceeasi limba:
- – -
La inceput, omul avea probleme cu supravietuirea in mediul natural, era amenintat de atatea alte specii…
Apoi, cu timpul, a urcat in lantul trofic deasupra tuturor animalelor, si a devenit stapanul planetei. Facand asta, pentru o scurta perioada s-a bucurat si si-a apreciat straduinta si victoria, intelegandu-se cu semenii sai, poate. Cu timpul insa a observat ca ceilalti ii obstructioneaza viata, asa ca au aparut sclavia, puterea, puterea divina in mainile unui om. Cand omul are timp, se gandeste sa-i fie cat mai bine…
Iata, deci, ca a ajuns societatea dezvoltata, fie prin mijloace tiranice, fie democratic, din Antichitate, prin imperialitate, comunism, etc. Astfel ca acum o inventie e mai complicat de desenat si de imaginat decat de facut, in cea mai mare parte. O haina nu necesita decat niste materiale textile, prelucrate si trase in fire, de tot felul de masini, ce fabrica milioane de kilometri de fire intr-un timp foarte scurt.

Un om din trecut, adus in prezent si vazant tot ce s-a schimbat, ar aprecia cu siguranta mult mai mult posesia atator minunatii. Dar noi, nu. Pentru noi e important sa avem cutare haina care are cine stie ce decoratii, un apartament fancy, o colectie de obiecte de ultima tehnologie, etc. In loc sa apreciem ce inseamna fiecare obiect, si mijloacele extraordinare prin care a ajuns omul sa-l conceapa, il percepem ca si cum ar fi ceva banal, si asta de multe ori pentru ca "toti ceilalti au", deci nu e nimic special. De parca ceva special inseamna sa fie unic.
Diferenta colosala intre ce am eu si ce are altul consta mai degraba in felul cum percep si tratez posesiunile mele decat acea persoana. In satul nostru traditional, (dupa cum se observa si in Marin Preda, Cel mai iubit dintre pamanteni), femeile apreciau foarte mult o simpla cana, si se purtau cu obiectele dandu-le astfel o incarcatura pe care omul modern a uitat-o.
- – -
Cred ca ceea ce vreau sa spun este ca omul subapreciaza lumea, intreaga lume. Si ca are falsa senzatie ca sufletul se epuizeaza. Dar cu totii stim ca niciodata nu exista drum cu bariere in fata inimii, ca nu oboseste si ca intotdeauna gasim puterea sa ne avantam din nou in lume. Creierul este problema, desi poate suna amuzant! Mult mai multe realizezi daca simti fiecare lucru. Pana si atunci cand inveti ceva. Cu creierul memorezi si uiti, insa daca-ti folosesti inima, daca simti ceea ce faci, n-o sa uiti niciodata ce-ai simtit atunci, daca a fost ceva deosebit. Si multe pot fi deosebite… E un secret al vietii, pe care-l stim cu totii, dar, in cele din urma, il aplicam foarte putin: iubirea.

Am avut norocul sa dau peste niste pasaje interesante de Marin Preda, in Imposibila intoarcere, astfel ca o sa citez acum, in dezamagirea celor care voiau sa ma citeasca mai mult pe mine, si ii/le enerveaza citatele :)
- – -
<<Exista putini scriitori care sa presimta marile seisme imediate care ii asteapta pe oameni. Cand sunt, istoria ne spune pe urma ca ei le-ar fi pregatit prin opere. Este explicatia pe care totdeauna o dau istoricii despre evenimentele petrecute. In realitate, lucrurile nu pot avea mereu, la baza, acest determinism. Cum l-am putea explica? Fiindca analiza raporturilor sociale in care traieste scriitorul nu ne da totdeauna cheia gandirii sale artistice si nici filozofice. Asa intelegem de ce nu se poate decat in mod cu totul exceptional ca gandirea unui filozof sa fie pusa in practica de el insusi. Rareori cel ce-a gandit intelege pe cel ce pune in practica aceasta gandire. Rousseau i-a inflamat, prin ideile sale, spiritul tanarului Robespierre. Dar nu e exclus ca, daca Roussea ar fi apucat zilele revolutiei, elevul sau sa-l fi ghilotinat.
Pentru ca, parasind cazul de exceptie al literaturii franceze prerevolutionare, in ce masura, de pilda, scriitorii romani dintre cele doua razboaie s-au gandit sau au presimtit marilke seisme care urmau? Sigur ca, astazi, istoricii pot sa ne explice ca in cutare curent literar, intretinut in cutare revista, deslusim o ideologie care avea sa fie cauza seismelor. Asta poate sa para chiar evident. Este insa discutabil ca vreun curent literar a presimtit caracterul dezastruos al celui de-al doilea razboi mondial.
[...]
Mai degraba oamenii de rand au avut presentimentul viitorului deszastru. Prin ce? Prin nelinistea morala provocata, poate, de sentimentul pacatului, al insuficientei credinte, al culpei: nu traim bine, viata noastra nu e curata, nu e frumoasa, o sa platim pentru asta.>>

<<Trebuie sa marturisesc ca nu vad in Bucuresti in cateva luni atata lume cata vad in cateva zile ori de cate ori ma duc pe la mine prin sat. E cazul sa exprim aici o indoiala cu privire la formula de existenta a oraseanului comparata cu aceae a omului care traieste intr-un sat. Trebuie sa te saturi de oras ca sa incepi sa reflectezi la modul de viata in comunitati mici, in care individualismul e moderat de privirea vecinului sau de ochii ulitei, care te vede cand pleci de-acasa si cand te intorci. Daca nu esti atent, ti se aud si soaptele, fara sa mai vorbim ca toata lumea stie cum iti cresti copii, cum te porti cu parintii si cum iti iubesti nevasta. Asta e foarte rau, ar zice cineva inspaimantat de ideea ca viata sa personala s-ar desfasura ca pe o scena, ca pe un podium imens, in care fiecare ar fi si spectator si actor.
Ia sa vedem, ce e rau aici? In primul rand ca marile spaime ale individualistului se diminueaza si caracterul devine mai ferm. N-ai sa vezi decat foarte rar un om cu fata schimonosita, in timp ce la Bucuresti mi-e dat sa intalnesc zilnic oameni dominati de o psihologie obscura, care isi schimba o hotarare luata de trei ori pe zi, iar culoarea fetei de trei ori pe minunt. Acest chip schimonosit nu este expresia unei complexitati de constiinta, cum credea Lovinescu sau Camil Petrescu, ci, asa cum am spus, a unui individualism iremediabil, mascat cel mai adesea, dar care in cele din urma tot iese la iveala cu o violenta cu atat mai mare cu cat a fost mai mult comprimat. Calomnia si intriga, care il insotesc, abile si rafinate, dar cel mai adesea grosolane, il imping pe omul chinuit de obsesia propriei sale personalitati pe un drum fara intoarcere, agravat de faptul ca aproapele sau cu care intra in conflict nu e pe aceeasi strada cu el si nu iese in aceeasi piata. Omul e silit sa-si poarte mai singur aici intreaga povara a deciziilor sale, decat acolo, unde ceilalti iti corecteaza pasii prin simpla existenta colectiva.
In al doilea rand, cimitirul e mai aproape de vederea omului, si perspectiva lui il face pe om mai senin, fiindca stie ce-l asteapta. Cu alte cuvinte, omul imi pare intr-o astfel de colectivitate mai liber, in timp ce in marile aglomerari se crede nemuritor. Or, cine nu-si cunoaste conditia e mai robit de ea, mai captiv, prins cum e intr-un program de ucidere a timpului care il abate fara gres de la reflectie si castigarea unui echilibru biruitor. Ma feresc sa var in toate acestea soarele si spatiul, zapezile si alte elemente, in mijlocul carora copii nostri ar creste apropiati de natura si bine pregatiti in lupta cu mediul. Argumentatia mea tinteste numai la individualismul feroce, care se hraneste nestingherit din inimile unora din noi, in singuratatea blocurilor confortabile sau nu, in care ne refugiem zilnic, si din care zadarnic navalim tot zilnic deambuland pe strazi si bulevarte, in cautarea, cine stie, a unei fraternitati, dupa care tanjim! Acolo, omul e acasa pe orice ulita, il gasesti peste tot: ce faci, Ilie, ce faci, Gheorghe? Si nu se poate sa nu simti o cumplita invidie cand te uiti si le vezi privirile licarind de o mare si mereu proaspata incantare, intensa si aproape inexplicabila, secret, poate, al dezvaluirii sufletului, al deschiderii usilor lui ascunse, eliberand spiritul de patimi si oferindu-i satisfactia contemplarii. Asa zis-a disimulare, de care s-a vorbit, e o observatie adevarata, dar dinafara. Ei intre ei nu cunosc aceste ziduri ale incomunicabilitatii. Omul se uita la om si se bucura, iata o descoperire pe care uitasem s-o mai fac! Si sa nu redeti ca in acest sentiment nu intra sau se ignora ceea ce a cucerit omul care traieste in marile aglomerari, gravitatea pe care o da lupta pentru existenta, ironia in observarea moravurilor, conversatia sclipitoare, curiozitatea avida pentru viata planete. Au televizoare si aparate de radio.
Imi vine in minte ideea sa fac o statistica simpla si sa intreb pe unul de-acolo si pe unul de-aici, cati oameni cunoaste fiecare. Cati oameni "cunoaste" si nu cate "cunostinte" are. Ma tem ca lista omului marilor aglomerari va fi mai mica in oameni pe care i-ar cunoaste si s-ar bucura sa-i vada zilnic, si lunga de tot felul de cunostinte pe care nu doreste sa le vada decat din cand in cand. Si dimpotriva la cel de acolo, a carui lista ma tem ca ar fi mai bogata in oameni pe care chiar daca nu doreste sa-i vada zilnic ii vede totusi prin forta lucrurilor si reuseste sa faca din aceasta conditie, de care multi fug ingroziti, o mare victorie. Iar lista cunostintelor ar fi alba.>>

<<Un crestinism "fara iesire" a nelinistit gandirea noastra europeana ajunsa in fata descoperirii existentei, a carei autonomie fata de morala trebuia pusa in acord cu divinitatea.
Asta i-a determinat pe unii sa afirme ca omul e un animal cu constiinta bolnava, dominat de un sentiment tragic al existentei. Mai inainte danezul Kierkegaard a scris un tratat al disperarii, a carui lectura intr-adevar te poate ingrozi pentru totdeauna. Fiindca, se spune in el, "crestinismul a descoperit o nenorocire pe care omul n-o cunoaste ca om, existenta: si asta e maladia mortala". Iar faptul ca nustim ca suntem disperati, ca adica suntem niste sanatosi inchipuiti, nu inseamna ca nu suntem bolnavi de aceasta boala care se aplica eternitatii noastre, chiar daca murim fara sa fi descoperit vreodata acest lucru. Iar cei superiori in constiinta sunt superiori si in disperare, stiu adica de ea mai mult decat ceilalti si nu mai pot si nici nu e bine sa dea inapoi. De ce? Pentru ca disperarea ar trebui s-o consideram un avantaj enorm. A suferi de acest rau al existentei "ne aseaza deasupra animalelor, progres care ne distinge de ele altfel decat numai pe verticala si este un semn al verticalitatii noastre infinite, sau al sublimului spiritualitatii noastre…"
Eroii lui Tolstoi si Dostoievski porneau deci zardarnic in cautarea inocentei pierdute. Nu voiau sa accepte maladia mortala, turmentati de banuiala ca daca renuntam la divinitate atunci vom ajunge sa gandim ca totul ne este permis.
Nu s-ar putea spune ca omul secolului nostru n-a gandit si astfel, dovada atrocitatile si ignominiile pe care le-a comis, crezand deci ca poate infaptui orice nelegiuire fara sa dea socoteala. Totusi, din calau a ajuns repede victima, si astfel a expiat, si sa speram ca am tras cu totii din asta destule invataminte ca sa ne treaca cheful de a le mai comite cel putin pentru o lunga perioada de timp. Fiindca a gandi ca totul ne este permis, in absenta unei divinitati care ne-ar pedepsi, nu inseamna ca scapam de pedeapsa. Pierim prim propriile noastre fapte, care declanseaza in lume, fara a le mai putea opri, dezordini colosale, care navalesc apoi asupra noastra cu forta implacabila a catastrofelor naturale. Sa ne purtam deci bine ca sa nu zdruncinam un echilibru (creat cu truda de civilizatia noastra), intre instincte si ratiune {Comentez: care, deja e intr-un proces rapid de dezechilibrare}. Si sa nu exaltam puterea nici a instinctelor, nici a ratiunii, sau sa le negam pe rand.>>
- – -
Am reusit, sper, cu ajutorul autorului, sa exprim o parte din ceea ce doresc. Simt ca lumea o ia razna din cauza atatei informatii care se perinda prin jur, si din aceasta cauza multi oameni ajung sa aiba diverse probleme psihice, sau sa coboare spre a gandi fara sa simta. Oameni buni, a simti e omeneste, si, in plus, instinctele sunt ceea ce te tin in viata! Chiar daca nu crezi, studiile arata ca daca ar trebui sa gandesti ca sa-ti retragi mana cand te arzi, ar putea fi prea tarziu. Deci fi recunoscator si valorifica-ti, multumeste-ti aceste instincte.

Imi pare rau ca nu am reusit sa mai citesc in ultima vreme, mi-as fi dorit sa pot exprima ceva nou si simtit puternic de mine. Acum tot ceea ce simt e ca viata se intoarce incet spre viitor. Ca si cum pana in momentul de fata am stat cu capul in pamant si mi-am vazut doar picioarele, desi constientizam ca am capul astfel. Diferenta intre asta si copilarie, e ca in copilarie nu vezi mai departe decat atat, si nu constientizezi ca existenta ta inseamna ceva. Totul e simplu, totul e frumos.

Exista un secret al tineretii interioare, si exista acelasi secret care iti ofera si fericire in viata: sa simti totul si sa gandesti totul ca si cum ar fi pentru prima data. Tot ce faci e sa acumulezi cat mai multe puncte de vedere, sa simti, sa vezi totul din toate perspectivele, sau dintr-una noua. Sa reanalizezi totul, sa te consulti, si aici fac precum Coelho: sa-ti intrebi inima. Atunci cand iei o decizie, cand suporti un fapt, daca reusesti sa privesti totul din nou, ca si la matematica, ca si intr-un eseu: sa o iei de la capat functioneaza numai daca uiti ce ai scris anterior. Exact la fel ca o mancare: hai ca o mai dreg cu niste sare, nu se mai simte ca-i amara; sau ca o haina: cos peste asta si nu se vede ca-i defect materialul. Dar nu-i asa. Picatura cu picatura ajungem intr-o lume intoarsa pe dos. Ce inseamna sa fii tanar? Nu stiu exact, dar se poate spune ca esti tanar atunci cand nu se vede ca a trecut viata peste tine, cand timpul nu si-a lasat amprenta. Oamenii cu sufletul tanar sunt de multe ori cei care sufera mult. Nu cat sa innebuneasca, dar uneori suferinta e buna, mentine in viata inima, simtirea. Trairile, de orice fel, tulbura monotonia vietii. Si de asta sunt bune.

Am ajuns sa fiu obosit, asa ca trebuie sa ma dorm mult in zilele urmatoare. E foarte ciudat faptul ca dimineata ma scol cu o stare putin apasatoare, inconjurat parca de o slaba mohorare, posibil si din cauza ca e intuneric, si mi-e dor de soare. Si pe parcursul vietii simt atat de multe, ca si cum am o viata aglomerata. Seara sunt fericit. Si atunci imi dau seama ca am folosit timpul prea mult pentru a ma gandi la sarcini, la ce-am de facut si la probleme, si prea putin la fericirea pe care o aduc in viata mea prietenii, ocupatiile, si relatiile cu oamenii si lumea in general.

Mi s-a spus ca sunt prea nemultumit de mine, deseori. Recunosc asta, insa am tendinta sa ma indrept spre anumite drumuri. Fiindca am multe decizii de facut in fiecare zi. Asa e viata acum, mai ales fiind atat de multi oameni. Si mi-e foarte usor, la varsta asta, sa alunec pe un drum mai mult decat pe altul. Plus ca de multe ori simt nevoia sa iau o pauza de la atata informatie si sa contemplu lumea si pe mine. Sau sa fac mai mult din ceva desi stiu ca ar trebui sa fac altceva, ambelel la fel de utile, poate. Nu patesti la fel?

Inchei aici, timpul mi-o cere, dar te las cu inca o adunatura de citate, mai putine dar, sper eu, mai dragute.

Truly great madness cannot be achieved without significant intelligence.
            — Henrik Tikkanen
Daca nu o dovedeste suficient literatura, pentru mine este clar ca prea multa cunoastere si prea putina putere si vointa in suflet (si nu numai) te determina sa renunti la viata aceasta "lumeasca" si sa cazi in altceva. Si cu cat esti mai inteligent cu atat poti scorni o nebunie mai autentica, originala, adevarata.

Regret for the things we did can be tempered by time; it is regret for the things we did not do that is inconsolable.
            — Sidney J. Harris
Este mult mai usor sa-ti accepti greselile, decat sa eviti sa le faci si astfel sa pierzi nu numai experienta de a gresi, dar si cea de a reusi. Iar toate greselile din lume merita in fata unui drum dificil, pentru ca recompensa este deseori cunoastere si iubire. Si stim cat de greu este sa fii singur, sa nu fi iubit.

It is impossible for a man to learn what he thinks he already knows.
     – Epictetus
Geniale cuvintele. Sa privesti ca un necunoscator ceva iti aduce o impresie adevarata asupra acelui eveniment, te caracterizeaza. Si atunci cand crezi ca stii ceva anume, nu inveti la fel de bine, percepi mai putin, pentru ca ti se pare inutil sa mai inveti o data…

Man is the only creature that strives to surpass himself, and yearns for the impossible.
     – Eric Hoffer, 1902 – 1983
In lunga noastra existenta, ne-am aventurat in depasirea a ceea ce stim, si in perceperea noastra si a intregii lumi in adevaratul ei sens. Pana si literatura face parte din om, la fel ca orice alta incursiune in cautarea adevarului…

Our scientific power has outrun our spiritual power. We have guided missiles and misguided men.
            — Martin Luther King Jr., Strength to Love, 1963
Exact asa simt si eu, ca am ramas in urma cu moralul, cu sentimentele. Totul e la fel de posibil acum precum era si inainte, doar ca a crescut prea mult o parte, cea stiintifica, in timp ce spiritualul a ramas mic.

Nothing is said that has not been said before.
            — Terence
Nu cauta sa spui ceva nou. Cauta sa fii original in alt fel. Insasi existenta ta e originala, deci ai o parte din problema rezolvata. Diferenta intre ce spui tu si ce-a fost spus inainte poate fi foarte mica, dar, chiar daca posibilitatile par finite, nimeni nu a reusit sa imite pe altcineva in totalitate.

Only reason can convince us of those three fundamental truths without a recognition of which there can be no effective liberty: that what we believe is not necessarily true; that what we like is not necessarily good; and that all questions are open.
     – Arthur Clive Howard Bell, 1881 – 1964
Fara prejudecati. Fara preconceptii. Sa luam totul de la capat cu fiecare intrebare, cu fiecare intamplare.

Liberty is the possibility of doubting, the possibility of making a mistake, the possibility of searching and experimenting, the possibility of saying No to any authority – literary, artistic, philosophic, religious, social and even political.
     – Ignazio Silone
Am ajuns sa facem din libertatea pe care o doreau cu ardoare stramosii nostri un act de disconsiderare fata de ceilalti si de natura, prin poluare, invective in limbaj, lipsa de respect, etc. Intr-adevar, cel mai important aspect al libertatii e posibilitatea de a te manifesta asa cum esti, si de a nu-ti fi frica ca vei fi pedepsit pentru orice ai face…

"Mistakes are a fact of life. It is the response to error that counts." – Nikki Giovanni (1943~) American Author, Poet
In cele din urma, diferenta fundamentala intre doi oameni care gresesc poate fi ca unul merge mai departe si celalalt nu.

    "We make a living by what we get, we make a life by what we give." – Winston Churchill – End of Chapter twelve


VN C11

1 ianuarie 2007
"Orice mai bun" – Chapter eleven

Cate am aflat de-a lungul acestei indelungate perioade de tacere imi pare mai mult decat am invatat despre mine si despre viata in orice alt interval de timp, de cand m-am nascut. Am avut la un moment dat senzatia ca nu stiu ce fac. Ca ma indrept aiurea… Nu-mi place asta. De obicei cand se intampla, ma opresc si meditez asupra situatiei in care ma aflu, incerc sa-mi regasesc parti din mine si sa-mi intregesc persoana cu noi conceptii, noi simturi, noi realizari.

Nimic nu e mai presus decat simtirea. Sentimentele sunt cele ce ma readuc intotdeauna spre suprafata. In lumea asta intoarsa pe dos, in anumite momente catastrofala, apocaliptica, sa-i plangi de mila, numai inima te mai pastreaza om. Fie ea existenta sau nu. Iar inima simte cel mai mult prin dragoste si pasiune.

Sunt in clasa a 12a si nu m-am simtit prea stresat de bac. Problema nu e bacul… problema sunt eu. Eu si viitorul meu. Ma intreb ce se va intampla, cateodata. Imi place sa stiu la ce sa ma astept, chiar daca ma gandesc ca astept necunoscutul. Ma intreb daca tu simti ceva in textul meu, cand citesti. Eu simt. Cel putin asa cred. Adica simt.
Viata alaturi de clasa 12a nu e grea. E tensionata. De fapt, e mai usoara decat clasa a 11a, considerand faptele si numai faptele, pentru ca e un an recapitulativ. Insa sarcinile se inmultesc, responsabilitatea creste, si realizarea ca urmeaza o facultate imediat urmata de un job, poate chiar sincronizata cu unul, impreuna cu viata, in general, si timpul care s-a scurs, toate acestea forteaza o maturizare pe care noi, ca niste copii obisnuiti mai mult sau mai putin cu dificultatea vietii, cu atat mai mult in Romania, o resimtim adanc, socant, si indelung, pana cand iesim din transa si ne bucuram de facultate. Dar nu toti sunt stresati…

Insa, in opinia mea, anul acesta toti din clasa ne-am schimbat enorm. In general spre foarte bine… Am senzatia ca ne aparam de viitor printr-un sictir manifestat fata de profesori si scoala in general. Ca ne dorim sa treaca sau sa ne intoarcem, intr-un fel. Ca profitam si evitam. Ca ne schimbam sub presiune. Si trebuie sa ne descarcam… Eu asta mi-am propus pentru viitorul apropiat.

Ultimele luni au fost pline de documentare. Saptamanal ma uit la cate unul… Dupa ce am inceput cu seria How It’s Made, de pe Discovery Channel, si am realizat cat de complex lucreaza o fabrica, si evolutia pe care a dat-o masina, electricitatea, omului, am ramas socat de descoperirile din chihlimbar si de nasterea prezentata pe viu, precum si de prabusirea clasicii genetici din biologia noastra de la scoala, m-am gandit foarte mult la viata, la ce se intampla. La general, si la mine si cei apropiati mie. Oriunde ma indrept, pana la urma, ma apropii de ceva si ma indepartez de altceva. In viata mea urmaresc sa inteleg ceea ce mi se intampla, si ceea ce imi doresc sa fac. Eu vreau sa simt mereu, sa nu imi pierd simtirea. Se poate. Si e rau.

Atatea impresii, atatea sentimente… am senzatia ca anul asta am evitat sa simt prea mult. Mi-a fost frica sa-mi fie frica, si m-am inchis putin in mine, iarasi. Dar am simtit iubire. Si caldura. Am primit si am incercat sa ofer ceea ce necesit eu si ce-i ajuta pe cei dragi. Dar asta nu a fost totul. Am realizat ca ma indrept spre viitorul meu. M-am gandit la ce urmeaza, la cate urmeaza. Sunt atatea de indeplinit, si totusi am curajul sa afirm ca nu mi-e teama de gandurile mele. Ma mai descurajez, dar entuziasmul unei vieti de vis, unei indepliniri de dorinte si urmarii unei cai pe care cred si simt ca am puterea sa mi-o creez, e minunat. Viata alaturi de lume e interesanta.
Imi displac profund oamenii care nu pretuiesc existenta celorlalte fiinte asa cum se cuvine. Fara discutie, fara ceilalti n-ai avea ce sa faci. Atunci de ce sa-i iei ca pe niste existente inerente, ca si cum ei nu merita recunostinta. Fiecare individ merita respect pentru ca exista. Umanitatea isi merita soarta si intamplarile, pentru ca se afla intr-o lume echilibrata. Daca s-ar fi dovedit ca, in absenta omului, lumea s-ar schimba mult de una singura, atunci nu mai puteam afirma acelasi lucru. Insa faptul ca omul aduce schimbarea acolo unde traieste implica responsabilitate si consecinte. Evolutia e si involutie. Oricum ar fi, totul se transforma si, pana la urma, va fi mereu si bine si rau. Modernismul doreste bine. Mijloacele sunt inca deplorabile, dar conditiile sunt imbunatatite. Sincer, singura mea ingrijorare majora este populatia. Prea multi oameni, si simt ca nu mai trebuie sa continuam cu construirea de zgarie nori. Nu e in regula sa ajungem 10-20 de miliarde de oameni pe planeta. E aberant. E exagerat. Am suge-o de resurse… Mila, oameni, mila! Nu permiteti asa ceva, va rog! (oricum in romania nu tre sa ne facem griji. dar daca vin chinezii…)

Am strans, de cand nu am mai scris, o sumedenie de citate. Toate sunt incluse aici. Sper sa-ti placa, am selectat doar ceea ce mi-a trezit interes, doar ceea ce simt. Vreau sa simt, tot mai mult si mai mult. Si sper sa nu fie tristete… Apropos de care, e ciudat: atunci cand trece o perioada lunga cu fericire statica (adica fara sa-mi trezeasca nimic mai mult decat starea de liniste, calm, si bucurie ca totul este asa), parca senzatia se plafoneaza, parca ma intristez ca nu se intampla o schimbare; poate fiindca sunt adolescent. In orice caz, simt nevoia ca viata sa evolueze. Nu foarte repede, fiindca ma plictisesc greu. E frumos sa traiesti din plin fiecare eveniment. Pe cat mai multe parti. Apropos de care (gata, ma declar priceput in devieri de la subiect, si de la orice in general :D ), in conceptia mea, omul nu este capabil sa inteleaga si expuna cu adevarat parerea despre ceva, sau mai bine formulat sa aiba o parere justa, decat atunci cand are la cunostinta foarte multe interpretari si puncte de vedere asupra aceluiasi subiect… Spre exemplu eu inca nu sunt in stare sa-mi exprim parerea despre religie, dar simt ca cunosc mult mai multe despre aceasta natura a omului pe masura ce confrunt istoria si observ ceea ce a manifestat omul de-a lungul veacurilor. Revenind… Asadar, confrutand atatea experiente si atatea idei, prin documentare, idei, colegi, pareri, decizii, si fel de fel de oportunitati, simt ca viata ma poarta iarasi spre salvarea sinelui. Ma bucur ca am in mine aceasta orientare, si multumesc intamplarilor si tuturor oamenilor care ma fac sa realizez greselile atunci cand ma indrept spre rau. In cele din urma, daca dragoste nu e, nimic nu e!

M-am intrebat de multe ori daca nu sunt cam ipocrit. Sau ma insel pe mine. Am tendinta sa ma mint, sau sa actionez fara sa simt ceva, uneori, convins fiind ca ma voi descurca. Eu cred si simt ceea ce cred. Pe asta se bazeaza unele actiuni ale mele, si unele decizii. Daca imi doresc sa fac ceva, incep sa-l simt, dar uneori dupa ce-l fac. Si stiind asta, ma urmez pe mine inainte sa simt, si astfel mi se pare ca sunt intors pe dos. Dar realizez multe astfel, si reusesc sa imi indeplinesc telurile si sa inteleg si sa simt, si asta rascumpara, ma face sa-mi dau seama ca faptele si gandurile sunt mult mai strans legate intre ele. Principiile sunt principii, dar imbinate in asa fel incat imi permit sa-i ajut pe toti cat mai mult. Cel putin asa sper… Oricum, constientizez ca sunt inca incapabil sa dau tot ce pot pentru o durata prea mare.
Stiu si am observat ca daca tratezi ceva ca pe unu lucru deja realizat, daca ai senzatia ca ceea ce ai in fata de facut o sa faci, si te vezi facand, pornesti deja cu un pas in fata. Asta inseamna sa fii optimist, sa crezi in tine: sa faci ceva inainte sa ti se dea. Sa gandesti inaintea problemei. Si sa simti asta… pasiunea, iubirea, si cunoasterea. Sunt de pret, si viata e foarte frumoasa alaturi de ele.

In cele din urma, ceea ce ne dorim se afla in interiorul nostru. Curaj, si fericire. Esti o persoana buna, asa cred. Urmeaza-ti calea si asculta tot ce ti se intampla. Gandeste, simte, evalueaza, expune-ti parerea si convingerile. Iubeste cat mai mult. Si incearca sa eviti tristetea inutila…

Nu comentez niciunul (de la un prieten, conform noului indreptar, se scrie intr-un cuvant) din citatele urmatoare, dar multe au tangenta cu ceea ce cred eu. Enjoy!

"Better to write for yourself and have no public, than to write for the public and have no self." – Cyril Connolly

"Programming today is a race between software engineers striving to build bigger and better idiot-proof programs, and the Universe trying to produce bigger and better idiots. So far, the Universe is winning." – Rich Cook

"If you would be known, and not know, vegetate in a village; If you would know, and not be known, live in a city." – Charles Caleb Colton

"A preoccupation with the future not only prevents us from seeing the present as it is but often prompts us to rearrange the past." – Eric Hoffer, The Passionate State of Mind, 1954

"I guess what I’m trying to say is, I don’t think you can measure life in terms of years. I think longevity doesn’t necessarily have anything to do with happiness. I mean happiness comes from facing challenges and going out on a limb and taking risks. If you’re not willing to take a risk for something you really care about, you might as well be dead." – Diane Frolov and Andrew Schneider, Northern Exposure, Northern Lights, 1993

"There’s so much pollution in the air now that if it weren’t for our lungs there’d be no place to put it all." – Robert Orben

"We forfeit three-fourths of ourselves in order to be like other people." – Arthur Schopenhauer

"The greatest mystery is not that we have been flung at random between the profusion of matter and of the stars, but that within this prison we can draw from ourselves images powerful enough to deny our nothingness." – Andre Malraux

"Personality can open doors, but only character can keep them open." – Elmer G. Letterman

"I am where I am because I believe in all possibilities." – Whoopi Goldberg

"The greatest challenge in life is to find someone who knows all your flaws and differences and yet still willingly embraces you with so much love."

"There are painters who transform the sun to a yellow spot, but there are others who with the help of their art and their intelligence, transform a yellow spot into the sun." – Pablo Picasso

"I daresay one profits more by the mistakes one makes off one’s own bat than by doing the right thing on somebody’s else advice." – W. Somerset Maugham, ‘Of Human Bondage’, 191

"They say that God is everywhere, and yet we always think of Him as somewhat of a recluse." – Emily Dickinson

"Take a music bath once or twice a week for a few seasons, and you will find that it is to the soul what the water bath is to the body." – Oliver Wendell Holmes

"Experience suggests it doesn’t matter so much how you got here, as what you do after you arrive." – Lois McMaster Bujold, "Barrayar", 1991

"I’ve put in so many enigmas and puzzles that it will keep the professors busy for centuries arguing over what I meant, and that’s the only way of insuring one’s mortality." – James Joyce (1882-1941) Irish Novelist, Poet, Playwright

"Go confidently in the direction of your dreams! Live the life you’ve imagined. As you simplify your life, the laws of the universe will be simpler." – Henry David Thoreau

"The purpose of life is to live it, to taste experience to the utmost, to reach out eagerly and without fear for newer and richer experience." – Eleanor Roosevelt

"You know youve achieved perfection in design, not when you have nothing more to add, but when you have nothing more to take away." – Antoine de Saint-Exupery

"Adventure isn’t hanging on a rope off the side of a mountain. Adventure is an attitude that we must apply to the day-to-day obstacles of life: facing new challenges, seizing new opportunities, testing our resources against the unknown and, in the process, discovering our own unique potential."
     – John Amatt

"I would rather have a mind opened by wonder than one closed by belief." – Gerry Spence, ‘How to Argue and Win Every Time’

"Remember that nobody will ever get ahead of you as long as he is kicking you in the seat of the pants." – Walter Winchell

"Don’t throw away the old bucket until you know whether the new one holds water." – Swedish Proverb

"Those who do not feel pain seldom think that it is felt. [The Rambler]" – Samuel Johnson (1709-1784) English Author, Lexicographer

"A person who is too nice an observer of the business of the crowd, like one who is too curious in observing the labor of bees, will often be stung for his curiosity." – Alexander Pope (1688-1744) English Satirical Poet, Critic, Translator

"The art is a lie that approaches us to the truth. [El arte es una mentira que nos acerca a la verdad.]" – Pablo Picasso (1881-1973) Spanish Painter, Sculptor

"The supreme happiness in life is the conviction that we are loved." – Victor Hugo

"Most people would rather be certain they’re miserable than risk being happy." — Robert Anthony

"If something anticipated arrives too late it finds us numb, wrung out from waiting, and we feel – nothing at all. The best things arrive on time." – Dorothy Gilman, A New Kind of Country, 1978

"Nature is full of genius, full of the divinity; so that not a snowflake escapes its fashioning hand." – Henry David Thoreau (1817-1862) American Essayist, Poet, Naturalist

"A great many people think they are thinking when they are really rearranging their prejudices." – Edward R. Murrow

   
"Where do we come from? How did the universe begin? Why is the universe the way it is? How will it end?
"All my life, I have been fascinated by the big questions that face us, and have tried to find scientific answers to them. If, like me, you have looked at the stars, and tried to make sense of what you see, you too have started to wonder what makes the universe exist.  The questions are clear, and deceptively simple. But the answers have always seemed well beyond our reach. Until now.
"The ideas which had grown over two thousand years of observation have had to be radically revised.  In less than a hundred years, we have found a new way to think of ourselves.  From sitting at the center of the universe, we now find ourselves orbiting an average-sized sun, which is just one of millions of stars in our own Milky Way galaxy. And our galaxy itself is just one of billions of galaxies, in a universe that is infinite and expanding. But this is far from the end of a long history of inquiry.  Huge questions remain to be answered, before we can hope to have a complete picture of the universe we live in.
"I want you to share my excitement at the discoveries, past and present, which have revolutionized the way we think. From the Big Bang to black holes, from dark matter to a possible Big Crunch, our image of the universe today is full of strange sounding ideas, and remarkable truths. The story of how we arrived at this picture is the story of learning to understand what we see."
–STEPHEN HAWKING

A huge set of quotes, coming right up:

The word ‘meaningful’ when used today is nearly always meaningless.
            — Paul Johnson

If all the world’s a stage, I want to operate the trap door.
            — Paul Beatty

Life is a zoo in a jungle.
            — Peter De Vries

I used to believe that marriage would diminish me, reduce my options. That you had to be someone less to live with someone else when, of course, you have to be someone more.
            — Candice Bergen

Make visible what, without you, might perhaps never have been seen.
            — Robert Bresson

We can be sure that the greatest hope for maintaining equilibrium in the face of any situation rests within ourselves.
            — Francis J. Braceland, O Magazine, April 2003

A woman can forgive a man for the harm he does her…but she can never forgive him for the sacrifices he makes on her account.
            — W. Somerset Maugham, The Moon and Sixpence

"All necessary truth is its own evidence." – Ralph Waldo Emerson (1803-1882) American Poet, Essayist

To me, old age is always 15 years older than I am.
            — Bernard M. Baruch, 1940

Whenever I hear, ‘It can’t be done,’ I know I’m close to success.
            — Michael Flatley, (Lord of the Dance) quoted by Eric Celeste

There is nothing like dream to create the future. Utopia today, flesh and blood tomorrow.
            — Victor Hugo, Les Miserables, 1862

All of us learn to write in the second grade. Most of us go on to greater things.
            — Bobby Knight

"As scarce as truth is, the supply has always been in excess of the demand." – Josh Billings (1818-1885) [Henry Wheeler Shaw] American Humorist

People seldom become famous for what they say until after they are famous for what they’ve done.
            — Cullen Hightower

Passion kept one fully in the present, so that time became a series of mutually exclusive ‘nows.’
            — Sue Halpern, O Magazine, September 2003

Genius is one percent inspiration and ninty-nine percent perspiration.

Restlessness and discontent are the first necessities of progress.

Many of life’s failures are people who did not realize how close they were to success when they gave up.
     – All from Thomas Alva Edison, 1847 – 1931

"Every normal person, in fact, is only normal on the average. His ego approximates to that of the psychotic in some part or other and to a greater or lesser extent." – Sigmund Freud (1856-1939) Austrian Physician, Founder of Psychoanalysis

If you haven’t found something strange during the day, it hasn’t been much of a day.
            — John A. Wheeler

I wonder if other dogs think poodles are members of a weird religious cult.
            — Rita Rudner

You know that children are growing up when they start asking questions that have answers.
            — John J. Plomp

If a cluttered desk is the sign of a cluttered mind, what is the significance of a clean desk?
            — Laurence J. Peter

The Religion that is afraid of science dishonors God and commits suicide.
     – Ralph Waldo Emerson, 1803 – 1882

Technology is a gift of God. After the gift of life it is perhaps the greatest of God’s gifts. It is the mother of civilizations, of arts and of sciences.
     – Freeman John Dyson

"When you cease to dream you cease to live." – Malcolm S. Forbes (1919-1990) American Publisher,
Businessman

"Any technological advance can be dangerous. Fire was dangerous from the start, and so (even more
so) was speech – and both are still dangerous to this day – but human beings would not be human
without them." – Isaac Asimov (1920-1992) Russian-born American Biochemist, Science Fiction Writer

"The Image is more than an idea. It is a vortex or cluster of fused ideas and is endowed with
energy." – Ezra Pound (1885-1972) American Poet, Critic, Translator

Maybe this world is another planet’s hell.
            — Aldous Huxley

If life was fair, Elvis would be alive and all the impersonators would be dead.
            — Johnny Carson

It is the passion that is in a kiss that gives to it its sweetness; it is the affection in a kiss that sanctifies it.
     – Christian Nevell Bovee, 1820 – 1904

There is time for work. And there is time for love. That leaves no other time.
     – Coco Chanel, 1883 – 1971

Looking back, I have this to regret, that too often when I loved, I did not say so.
     – David Grayson

Do you want me to tell you something really subversive? Love is everything it’s cracked up to be. That’s why people are so cynical about it…. It really is worth fighting for, being brave for, risking everything for. And the trouble is, if you don’t risk anything, you risk even more.
     – Erica Jong

Love has nothing to do with what you are expecting to get – only with what you are expecting to give – which is everything.
     – Katharine Hepburn, 1907 – 2003

There is the same difference in a person before and after he is in love, as there is in an unlighted lamp and one that is burning.
     – Vincent van Gogh, 1853 – 1890

This one’s so true!!! : There are no whole truths; all truths are half- truths. It is trying to treat them as whole truths that plays the devil.
            — Alfred North Whitehead

"We must not discriminate between things. Where things are concerned there are no class distinctions. We must pick out what is good for us where we can find it." – Pablo Picasso (1881-1973) Spanish Painter, Sculptor

The best effect of fine persons is felt after we have left their presence.
            — Ralph Waldo Emerson, Journals, 1839

 Love is the discovery of ourselves in others…
- Alexander Smith

Life is just a mirror, and what you see out there, you must first see inside of you.
            — Wally ‘Famous’ Amos

Your true value depends entirely on what you are compared with.
            — Bob Wells

Perhaps there is only one cardinal sin: impatience. Because of impatience we are driven out of Paradise; because of impatience we cannot return.
     – Franz Kafka, 1883 – 1924

"Where we love is home, home that our feet may leave, but not our hearts." – Oliver Wendell Holmes, Sr. (1809-1894) American Poet, Wit, Essayist, Scholar

"Learn to get in touch with the silence within yourself, and know that everything in this life has purpose. There are no mistakes, no coincidences, all events are blessings given to us to learn from." – Elisabeth Kubler-Ross (1926-2004) Swiss-born American Psychiatrist

Risk! Risk anything! Care no more for the opinions of others, for those voices. Do the hardest thing on earth for you. Act for yourself. Face the truth.
            — Katherine Mansfield

It is not easy to find happiness in ourselves, and it is not possible to find it elsewhere.
            — Agnes Repplier

"God will not look you over for medals, degrees, or diplomas, but for scars." – Elbert Green Hubbard (1856-1915) American Writer, Printer, Businessman

Integrity without knowledge is weak and useless, and knowledge without integrity is dangerous and dreadful.
            — Samuel Johnson

Life only demands from you the strength you possess. Only one feat is possible – not to have run away.
            — Dag Hammarskjold

Keep away from people who try to belittle your ambitions. Small people always do that, but the really great make you feel that you, too, can become great.
            — Mark Twain

With or without religion, you would have good people doing good things and evil people doing evil things. But for good people to do evil things, that takes religion.
            — Steven Weinberg, quoted in The New York Times, April 20, 1999

For one human being to love another; that is perhaps the most difficult of all our tasks, the ultimate, the last test and proof, the work for which all other work is but preparation.
            — Rainer Maria Rilke

If you want to know what God thinks of money, just look at the people he gave it to.
            — Dorothy Parker

 "How shall I be able to rule over others, that have not full power and command of myself?" –
Francois Rabelais (1495-1553) French Monk, Humorist, Satirist

When we do the best that we can, we never know what miracle is wrought in our life, or in the life of another.
            — Helen Keller

Remember that happiness is a way of travel – not a destination.
            — Roy M. Goodman

"In great countries, children are always trying to remain children, and the parents want to make them into adults. In vile countries, the children are always wanting to be adults and the parents want to keep them children." – John Ruskin (1819-1900) English Writer, Art Critic

If only we’d stop trying to be happy we could have a pretty good time.
            — Edith Wharton

"People far prefer happiness to wisdom, but that is like wanting to be immortal without getting older." – Sydney J. Harris (1917-1986) Anglo-American Columnist, Journalist, Author

"My own experience and development deepen everyday my conviction that our moral progress may be measured by the degree in which we sympathize with individual suffering and individual joy." – George Eliot (1819-1880) [Mary Ann Evans] English Novelist, Poet

Reading well is one of the great pleasures that solitude can afford you.
            — Harold Bloom, O Magazine, April 2003

Love is the difficult realization that something other than oneself is real.
            — Iris Murdoch

What counts in making a happy marriage is not so much how compatible you are, but how you deal with incompatibility.
     – George Levinger

We are here and it is now. Further than that all human knowledge is moonshine.
            — H. L. Mencken

The easiest kind of relationship for me is with ten thousand people. The hardest is with one.
            — Joan Baez

I never feel age…If you have creative work, you don’t have age or time.
            — Louise Nevelson, 1980

Treat the other man’s faith gently; it is all he has to believe with. His mind was created for his
own thoughts, not yours or mine.
            — Henry S. Haskins

When you reach for the stars you may not quite get one, but you won’t come up with a handful of
mud either.
            — Leo Burnett

"Tot ce suntem noi sunt si ceilalti, intr-un fel sau altul. Dar si ceea ce ne deosebeste este totul." – End of Chapter eleven


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X